Seară de film la Roșiorii de Vede: Documentarul „Maria – Inima României”, dedicat Reginei Maria
18 iulie 2025
Asociația SE POATE i-a invitat pe locuitorii din Roșiorii de Vede și din împrejurimi la o proiecție specială a documentarului „Maria – Inima României”, un omagiu cinematografic adus uneia dintre cele mai emblematice personalități din istoria României – Regina Maria.
Evenimentul a avut loc vineri, 18 iulie 2025, de la ora 20:30, la Teatrul de vară din Roșiorii de Vede, printre participanți regăsindu-se și elevi și profesori ai Colegiului Național ”Anastasescu”.
Organizat în colaborare cu Chainsaw Europe, acest moment cultural face parte din Turneul Național de Educație Istorică 2025 – un demers amplu ce urmărește să aducă istoria mai aproape de tineri și publicul larg, promovând valorile naționale prin intermediul filmului documentar.
Data aleasă pentru proiecție are o semnificație aparte: 18 iulie este ziua în care Regina Maria a trecut în eternitate. Supranumită „regina-soldat” și considerată un simbol al României Mari, Regina Maria a jucat un rol esențial în diplomația și moralul națiunii în timpul Primului Război Mondial și în actul Unirii.
Documentarul, apreciat atât pentru calitatea vizuală, cât și pentru rigoarea istorică, a fost prezentat în prezența lui Dan Drăghicescu, producător asociat, care a împărtășit povești din culisele realizării filmului și a interacționat cu publicul într-o sesiune de întrebări și răspunsuri, dar și a preotului Marius Constantin Dincă, care a împărtașit publicului spectator amintiri și mărturii despre vizita istorică a Reginei Maria la Roșiorii de Vede, în anul 1928, subliniind impactul profund pe care prezența suveranei l-a avut asupra comunității locale.
Organizatorii și-au propus ca această proiecție să fie mai mult decât un simplu eveniment cinematografic – o experiență educativă și emoționantă pentru cei care doresc să o redescopere pe Regina Maria: mama răniților, diplomatul neoficial al României și un simbol al curajului și demnității.
„Ne dorim să oferim comunității o seară specială, în care să celebrăm istoria și să ne conectăm cu valorile naționale. Proiecția acestui film în aer liber, chiar în ziua comemorării Reginei Maria, este un gest de respect și o ocazie de a învăța împreună din trecut”, a declarat Anamaria Moisa, project manager al Asociației SE POATE, inițiatorul acestui eveniment.
Mulțumim organizatorilor și o felicităm pe eleva Colegiului Național ”Anastasescu”, Oprică Adelina, clasa a IX-a A Um, care a primit premiul pentru cea mai interesantă întrebare legată de documentar, adresată domnului Dan Drăghicescu.
