Clubul de lectură al Colegiului Național „Anastasescu” a vizitat cu entuziasm elevii clasei a III-a de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, unde am fost primiți cu zâmbete calde, curiozitate sinceră și o atmosferă care te face să crezi în magia cuvintelor.
Activitatea a fost dedicată Zilei de 1 Iunie și s-a dorit a fi un dar simbolic pentru acei micuți cititori care cresc frumos în jurul poveștilor și al imaginației.
Sub îndrumarea doamnei învățătoare Scarlat Liliana, copiii ne-au arătat că lectura nu are vârstă, ci doar suflet. Am discutat despre lecturile lor preferate, despre personaje care le-au devenit prieteni și despre ideile minunate care s-au născut în mintea lor din paginile cărților.
În mijlocul acestor copii luminoși, am înțeles, încă o dată, cât de important este să cultivăm dragostea pentru citit încă din primii ani de școală. Micii cititori de azi vor fi, fără îndoială, marii visători și gânditori de mâine.
Mulțumim din inimă doamnei învățătoare Scarlat Liliana, pentru că ne-a primit cu căldură și pentru modul atent și dedicat în care modelează aceste minți curioase.
Ne bucurăm că prin clubul nostru de lectură am reușit să ducem un strop din spiritul Colegiului Național „Anastasescu” acolo unde poveștile prind viață.
A fost o întâlnire memorabilă – și abia așteptăm să revenim, cu și mai multe cărți, idei și zâmbete la purtător! ![]()






